Sănătate dentară | 10 greșeli în îngrijirea dinților
Oricâtă atenție acordăm îngrijirii dinților, există anumite greșeli pe care le facem involuntar și care ne pot crea probleme de sănătate dentară. Care sunt aceste greșeli, ce consecințele au și cum le putem corecta? Descoperă dacă ești vinovat de una sau mai multe dintre următoarele greșeli:
1. Depozitarea incorectă a periuței de dinți
Periuța de dinți trebuie depozitată mereu în condiții optime, fie că suntem acasă sau în călătorii. Bacteriile prosperă în medii umede, așadar este necesar să lăsăm periuța de dinți să se usuce după ce o folosim. De exemplu, când călătorim folosim o carcasă specială în care depozităm periuța într-un mod igienic și curat. Cât timp suntem la hotel, folosim suportul special pentru periuță sau un pahar pentru a o lăsa să se usuce. Este recomandat să nu ținem periuța de dinți în carcasă pe durata șederii la hotel, deoarece nu se poate usca complet.
2. Mestecarea pe o singura parte a danturii
“Contează pe ce parte mestec? Există o regulă pentru așa ceva?“
Ei bine, da, este un detaliu foarte important. Pe lângă rolul ei de la sine înțeles, mestecarea are și proprietăți de auto-curățare. Așadar, dacă mestecați alimentele pe o singură parte a gurii, acest obicei poate duce la diverse complicații. De exemplu, se favorizează apariția cavităților și degradarea parții pe care nu o utilizați de obicei. Mestecarea pe o parte a gurii rezultă în mușchi mai groși și puternici pe partea respectivă. În timp, mușchii feței vor deveni asimetrici, iar asta poate cauza dureri și chiar probleme de auz. Acordați atenție când mâncați și încercați să mestecați alimentele pe ambele părți ale gurii.
3. Ignorăm depunerile de tartru
Tartrul este rezultatul mineralelor din salivă și alimentelor care se acumulează în jurul dinților. Tartrul are o culoare maro-gălbui și nu poate fi îndepărtat cu o periuță de dinți. În urma lui apar boli parodontale, incluzând inflamația osului din jurul dinților.
Tartarul poate deveni la fel de dur ca roca. Prin urmare, el devine demontabil doar de către un medic dentist cu instrumente speciale. Mulți ignoră depunerile de tartru, deși efectele acestuia pot fi foarte periculoase. Din această cauză, este recomandată o igienizare profesională o dată la 6 luni pentru a menține o sănătate dentară optimă.
4. Ignorăm gingiile
Dacă gingiile sunt slăbite și nu au o cantitate suficientă de sânge, este favorizată apariția parodontitei. Această boală implică sângerarea gingiilor, acestea ulterior devenind inflamate și moi. Consecințele ascunse pe termen lung sunt reprezentate de pierderea dinților. Dacă gingiile sunt predispuse să sângereze, este necesar să consulți un medic stomatolog.
Pentru gingii mai puternice, trebuie să le masăm cu periuța de dinți sau cu degetul aplicând mișcări circulare. De asemenea, este recomandată mâncarea solidă pentru o bună circulație a sângelui.
5. Multitasking în timpul periajului
Știm foarte bine faptul că fiecare minut este prețios, mai ales dimineața când ne pregătim să ieșim pe ușă. Ai obiceiul de a verifica noutățile pe telefon sau de a asculta știrile la televizor când îți periezi dinții? Dacă da, medicii îți recomandă să acorzi atenția necesară periajului și să urmărești cu atenție mișcările pe care le faci. Prin urmare, este recomandat să ne concentrăm fără să fim distrași de alte acțiuni.
“Recomandăm pacienților să fie în fața unei oglinzi în timpul periajului, deasupra chiuvetei. Astfel, ei se pot asigura că acordă atenția necesară fiecărei suprafețe în mod egal. Le recomandăm să observe și să gândească fiecare mișcare pe care o fac în timpul periajului și să evite să facă mișcările automat, fără sens.”
6. Periajul agresiv este mai eficient
Când periem dinții și presăm periuța de dinți prea tare, perii se îndoaie și nu îndepărtează corect depunerile. În plus, acest obicei poate duce la deteriorarea gingiilor, retracție gingivală, uzura și tocirea dinţilor. Specialiștii recomandă o presiune ușoară sau medie în timpul periajului dentar. De asemenea, când ne cumpărăm o periuță de dinți trebuie să acordăm suficientă atenție durității perilor. Chiar dacă periajul dentar este realizat corespunzător, dacă perii sunt prea duri există riscul de sângerări gingivale și deteriorarea smalțului.
7. Periajul dentar este suficient
Nu contează cât de eficientă este periuța de dinți, aceasta nu poate elimina complet toate depunerile. Din acest motiv este important să suplimentăm periajul danturii cu produse adiționale de curățare. Ața dentară ne poate ajuta să curățăm golurile dintre dinți, iar în cazul în care aceste goluri sunt prea mari, putem folosi o perie interdentară. De asemenea, apa de gură ne ajută să anihilăm bacteriile prezente și să ne îmbunătățim igiena orală.
8. Frica de radiografie dentară
Vă faceți griji în legătura cu radiațiile la care vă expuneți pentru o radiografie dentară? În cazul radiografiilor dentare, efectele acestora asupra sănătății generale sunt minime. Avem activități zilnice care ne expun radiațiilor, iar comparativ cu acestea, radiografia dentară ne expune la doze minime de radiații.
În plus, trebuie de reținut importanța unei radiografii, dat fiind faptul că aceasta ne arată ce ochiul liber nu poate. În cazul medicinei dentare și nu numai, o radiografie oferă răspunsuri și confirmări despre starea de sănătate a pacientului și eventuale probleme de sănătate dentară.
9. Este prea târziu pentru aparat dentar
Multe persoane cred că îndreptarea dinților cu un aparat dentar se face doar în perioada adolescenței. Când sunt adulți, mulți consideră că este prea târziu să apeleze la un ortodont. Contrar părerilor, nu este niciodată prea târziu să corectăm și să îndreptăm poziția dinților. Un zâmbet frumos nu este singurul motiv pentru a apela la un aparat dentar. Dinții poziționați greșit afectează masticația, digestia, vorbitul, somnul și încrederea de sine.
10. Medic VS Internet
Internetul este plin de sfaturi, păreri, recomandări și soluții. Sfaturi dentare de tipul “DIY” (“Do it yourself“) cu lucruri pe care le putem face singuri acasă pot fi periculoase. Deși multe par inofensive, simple și chiar minunate, ele pot agrava o problemă dentară sau pot provoca noi probleme. De asemenea, nu este recomandat să ne bazăm pe produsele sau medicamentele sugerate pe internet. Orice informație și recomandare preluată de pe internet trebuie verificată și confirmată cu un medic stomatolog.
Deși este bine să ne interesăm despre sănătatea noastră, internetul nu poate fi principala sursă de unde ne luăm aceste informații. Tendința de a ne autodiagnostica și de a găsi răspunsul în funcție de cele citite pe internet poate avea efecte negative asupra sănătății noastre dentare. Acest obicei este periculos, deoarece se apelează la un medic stomatolog mult prea târziu, când problemele avansează. Prin urmare, tratamentul necesită astfel mai mult timp și este mult mai costisitor.
Descoperă aici ce mituri circulă despre aparatele dentare.
2 comments
Pingback: 5 sfaturi importante | Dinți sănătoși și strălucitori | Optim Dent București
Pingback: 11 fapte interesante despre dinți | Știai că... | Optim Dent București
Comments are closed.