Copii la dentist | Cum îi pregătim de prima vizită?

Design-fără-titlu-16-1024x708.png

Prima vizită la medicul stomatolog trebuie să aibă loc cât mai devreme, odată cu apariția primului dinte. Este indicat să obișnuim copilul cât mai devreme cu atmosfera unui cabinet stomatologic, cu vizitele periodice și cu medicul specialist. Deschiderea celui mic la stomatolog depinde, în mare măsură, de părinți și de modul în care aceștia pregătesc copilul. Iată cum poți pregăti copilul pentru prima lui vizită la medicul stomatolog.

prima vizită la stomatolog
Înainte de toate…

Stomatologie generală sau stomatologie pentru copii?

De reținut: Un medic dentist nu este automat și un medic pedodont, dar un medic pedodont este automat dentist.

Orice medic dentist este capabil să trateze problemele celor mici. Prin urmare, un dentist nu este mai puțin pregătit pentru a avea un copil ca pacient. Diferența dintre cei doi este reprezentată de experiența acumulată a unui pedodont de a lucra cu micii pacienți și de a le oferi atenția necesară și sprijinul moral de care au nevoie. Medicul pedodont are un bagaj de cunoștințe în ceea ce privește dezvoltarea fizică, socială și emoțională a copiilor.

Cum decurge prima vizită la stomatolog?

Copii trebuie obișnuiți cu ideea de stomatologie și sănătate dentară. Acordăm o atenție deosebită adaptării celor mici, fie că se prezintă instrumentarul utilizat în stomatologie, piesele sau echipamentul, specialiștii Optim Dent introduc copii în lumea magică a stomatologiei. Echipa noastră are pregătirea necesară pentru a face atât din primele vizite la cabinetul stomatologic, cât și din vizitele periodice ale celor mici, o experiență plăcută, educativă și chiar distractivă. Copii vor primi o lecție despre stomatologie, sănătatea orală și ce reprezintă o igienă dentară corectă. Astfel, le putem oferi bazele obiceiurilor sănătoase cât mai devreme.

Venim în ajutorul părinților cu toate informațiile necesare pentru a le asigura celor mici o dezvoltare sănătoasă. Deoarece fiecare copil este special, ne dorim să fim cât mai flexibili și să ne adaptăm fiecărui caz în parte, făcând aceste vizite personalizate în funcție de cel mic și nevoia lui. Prima vizită se desfășoară în funcție de starea și comportamentul copilului, iar părinții pot alege să fie prezenți în zona special amenajată pentru susținătorii celor mici. Formând o echipă medic-părinte putem face prima experiență a celui mic să fie plăcută și interesantă.

Sfaturi pentru o vizită plăcută:

1. Pregătirea de acasă

Copii trebuie anunțați din timp că o să urmeze o vizită la medic pentru a se uita la dințișorii lor. Deoarece cei mici sunt foarte curioși, recomandăm adulților să stea de vorba cu ei cu ceva timp înainte. Părinții pot povesti copiilor cum este un cabinet stomatologic, cum funcționează, ce face medicul acolo, care este rolul dentistului și cum ajută asistenta în cabinet. În plus, ca să îl faci pe cel mic să se simtă confortabil cu ideea, cere-i să te lase să te uiți la dinții lui. Acest lucru îl ajută să fie obișnuit cu acest proces, să aibă răbdare, să respecte indicațiile și să înțeleagă procedura. Încearcă să îi explici că și adulții merg la medicul dentist, nu doar copii, iar dacă este nevoie îi poți demonstra cum trebuie să deschizi gura și să lași un medic să îți verifice dantura.

2. Materiale educative

Recomandăm părinților să caute un material util, precum o cărticică (fie cu text sau imagini), un filmuleț sau chiar un episod din desene animate unde este inclus medicul stomatolog într-o notă amuzantă. Apasă aici pentru a vedea un exemplu de material care explică celor mici ce face un medic stomatolog. Evită materialele care prezintă experiența la medic ca fiind una traumatizantă și dureroasă, chiar dacă sunt menite să fie amuzante.

3. Fără povești de groază

Nu speria copilul sub nici o formă înainte de vizita la medic. Cel mic nu trebuie să aibă impresia că vizita la stomatolog este o pedeapsă. De exemplu, nu este indicat să povestești că vizita implică o injecție dureroasă sau că medicul pedepsește copii care nu sunt cuminți. Pe de alta parte, evită încurajările precum „nu o să te doară” care, deși au scopul de a ajuta, în realitate acestea îl fac pe copil să se aștepte la posibilitatea experimentării unei dureri. Acest lucru poate declanșa o formă de anxietate care ar înrăutăți experiența la stomatolog. De asemenea, recomandăm ca persoanele apropiate să nu influențeze copilul cu diverse povești mai puțin plăcute de la stomatolog (colegi de la școală, frați, veri, unchi, etc.)

4. Formarea unei echipe

Implicarea părinților este foarte importantă pentru a ajuta și sprijini copilul înainte de interacțiunea cu medicul pedodont. Alege să programezi prima vizita la stomatolog în prima parte a zilei, când cel mic este activ și plin de energie, pentru a putea avea o comunicare eficientă și distractivă cu el. Este important să eviți să vii cu cel mic când acesta este obosit, somnoros sau când îi este foame. Pentru a avea o vizită plăcută, copilul trebuie să ajungă pe scaunul cabinetului stomatologic cât mai calm, pregătit și odihnit.

Îți prezentăm aici ce alimente benefice poți oferi celui mic pentru a avea o dantură sănătoasă și ce alimente să eviți!





Hai să ne cunoaștem!

PROGRAMEAZĂ-TE!

Ne poți contacta telefonic de luni până vineri în intervalul orar 9:00-20:00 sau oricând pe adresa noastră de email.


PROGRAMĂRI

+40 744 342 485



EMAIL

contact@optimdent.ro



Urmărește-ne pe

SOCIAL MEDIA


© OPTIM DENT 2024. Toate drepturile rezervate.